Compania de Apă SOMEŞ primeşte încă un prestigios premiu internaţional pentru Calitate

          Luni 9 Decembrie 2019 la Viena, Societatea Europeană pentru Cercetare în Calitate (ESQR – European Society for Quality Research) a decernat Companiei de Apă SOMEŞ S.A. prestigiosul Premiu Internaţional Diamant pentru Excelenţă în Calitate 2019 în cadrul unei gale la care au participat 41 de companii din 34 de tări ale lumii.

          Premiul a fost primit de directorul general al Companiei de Apă Someş S.A, dr.ing. Călin Vasile Neamţu, care în discursul său de mulţumire a spus că este onorat să îl primească în numele întregului personal al Companiei, fără de al cărui efort această distincţie nu ar fi fost posibilă.

           ESQR (Societatea Europeană pentru Cercetare în Calitate) este o organizaţie europeană, cu sediul central în Lausanne, Elveţia având ca și obiectiv recunoaşterea organizaţiilor, companiilor, administraţiilor publice şi persoanelor individuale cu eforturi deosebite de dezvoltare şi execelenţă generală, care sunt cele mai angajate în progresul economic, atât pentru ei cât şi pentru comunităţi în ansamblu. Procesul de nominalizare este bazat pe un sondaj complex și recomandărilor partenerilor ESQR, cât și pe baza datelor colectate de la organisme de certificare naționale și internaționale, asociații regionale și naționale, congrese, forumuri, industria media, expoziţii şi târguri, luându-se în considerare, printre altele, poziţia sustenabilă puternică pe piaţa naţională de profil, anvergura companiei şi evaluarea internaţională, tehnicile moderne de management, reputaţia societăţii etc.

Biroul Relaţii Publice şi Mass Media