Marți, 3 Noiembrie a.c. la sediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică- Șimleu Silvaniei, va avea loc semnarea contractului de lucrări “Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare în localitatea Șimleu Silvaniei”, derulat de Compania de Apă Someș S.A., în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare – POIM 2014-2020.

            Contractul are o valoare de 26.824.086,21 lei fără TVA, cu o durată de execuție de 14 luni. Lucrările vor viza extinderea și reabilitarea rețelei de distribuție a apei pe 25 străzi, pe o lungime de 13 km cu 653 branșamente, precum și extinderea și reabilitarea rețelei de canalizare pe o lungime de 17 km cu 932 racorduri pe 26 străzi și construirea a 9 stații de pompare. Rețelele sunt prevăzute cu SCADA în vederea integrării în sistemul de monitorizare automată existent la nivel regional.

Acest contract de lucrări, ca dealtfel întregul Proiect Regional din cadrul POIM Cluj-Sălaj va contribui semnificativ la dezvoltarea socio-economică a ariei deservite de Compania de Apă Someş S.A., la asigurarea unui nivel îmbunătățit de sănătate și confort pentru populație în condiții de siguranță, la reducerea poluării mediului prin eliminarea descărcării apei uzate neepurate sau insuficient epurate, la reducerea costurilor prin eficientizarea operării precum şi la eliminarea vulnerabilităților prezente ȋn particular ale sistemelor alimentate din surse locale, susceptibile a fi afectate de fenomenele extreme ce însoțesc schimbările climatice.

Reamintim că “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020” în ansamblul luiare o valoare totală de 355.636.401 EUR (fără TVA).

Finanțarea investiției se face astfel: 92,18% din fonduri publice nerambursabile, din care 85% Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, 13% bugetul de stat şi 2% bugete locale. Un credit bancar de 7,82% va fi asumat de Compania de Apă Someș S.A. pentru cofinanțarea Proiectului.

            Obiectivul general al proiectului vizează îmbunătățirea infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj prin extinderea și dezvoltarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, controlată microbiologic, în condiții de siguranță și protecție a sănătății populaţiei în localități care au peste 50 de locuitori și asigurarea colectării și epurării apelor uzate pentru aglomerările mai mari de 2.000 l.e. pentru conformarea cu cerințele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE) și epurarea apelor uzate (Directiva 91/271/EEC).

Biroul Relaţii Publice şi Mass-Media

www.casomes.ro ; E-mail: cassa@casomes.ro

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020